După mai multe licitaţii eşuate, City Mall, interesant pentru investitori. Ce

Categorie: Noutati imobiliare
Aceasta listare a fost vizualizata de 1912 ori
Tip Stire:: Stire imobiliara

An stire: 2011
Descriere detaliata: Unul dintre centrele comerciale din Bucureşti scoase la vânzare ar putea să-şi găsească cumpărător. Asta numai după ce lichidatorul judiciar a redus semnificativ preţul de vânzare: aproape 40% de la organizarea primei licitaţii, din luna martie.
Casa de Insolvenţă Transilvania, lichidatorul judiciar al City Mall, a anunţat astăzi că cel puţin cinci investitori vor participa la negocieri pentru achiziţia centrului commercial. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 16 septembrie.
Potrivit unui anunţ al lichidatorului, la acest moment există cinci investitori care vor participa la negocierile directe pentru preluarea centrului comercial. Toţi aceşti 5 investitori sunt pregătiţi să depună şi garanţia de participare de 5%, lucru care demonstrează interesul crescut faţă de achiziţionarea centrului comercial în cel mai scurt timp.
"Estimăm că participarea va fi şi mai mare pentru că numărul investitorilor care au demarat proceduri de due diligence este mai ridicat şi probabil aceştia aşteaptă ultimele zile pentru înscriere" a declarat Andreea Anghelof, Managing Partner Casa de Insolvenţă Transilvania.
Capital.ro informa în urmă cu câteva zile că lichidatorul judiciar al complexului, estimează că, până la finalul anului, centrul comercial îşi va găsi un nou proprietar dispus să dezvolte acest proiect.
"Schimbarea strategiei de valorificare din licitaţii publice în negociere directă cu cumpărător neidentificat a fost una de bun augur şi avem indicii că procedura demarată se va finaliza cu valorificarea centrului comercial. În acest sens, de la data publicării anunţului de negociere directă mai mulţi investitori interesaţi în achiziţionarea City Mall au demarat proceduri de due diligence" a declarat Andreea Anghelof, Managing Partner Casa de Insolvenţă Transilvania, pentru capital.ro.
Procedura de negociere directă pentru valorificarea City Mall a fost demarată începând cu luna august 2011, prin publicarea anunţului pentru depunerea ofertelor de participare la negocierea directă. Termenul limită de depunere a ofertelor în vederea achiziţionării City Mall este data de 16.09.2011. Demararea negocierilor directe pentru valorificarea City Mall se face la preţul de evaluare de circa 21 milioane euro, care a reieşit după analiza condiţiilor actuale de piaţa şi rezultatul licitaţiilor deja derulate.
Centrul comercial City Mall, amplasat lângă cimitirul Bellu din Capitală, a intrat în faliment în noiembrie anul trecut, din cauza unor datorii care se ridică la 76 mil. euro. Cei mai mari creditori ai proiectului sunt UniCredit, cu o expunere de 36,7 mil. euro, şi Bancpost, care are de recuperat 5,15 mil. euro.
Mall-ul are o suprafaţă construită de 31.000 mp, din care 14.348 mp închiriabili, desfăşurată pe un teren de 7.774 mp. Alăturat imobilului este şi o parcare cu 880 de locuri, care are o suprafaţă desfăşurată de 31.000 mp, din care 3.497 mp este zona comercială.


Informatii agent

Adaugata de: Cagead Intermed | Contact Agent
Telefon: 021.335.88.01 | Mobil: 0744.374.444 | Fax: 021.335.88.27
Adresa webhttp://www.cagead.ro
Detalii: n/a