CAGEAD Intermed - Agentie Imobiliara

Asher Lax, Adama: In Bucuresti si imprejurimi sunt terenuri pentru inca 200.000

Categorie: Noutati imobiliare
Aceasta listare a fost vizualizata de 1526 ori
Tip Stire:: Stire imobiliara

An stire: 2011
Descriere detaliata: Managerul de vanzari al unuia dintre cei mai mari dezvoltatori rezidentiali din tara spune ca ansamblurile noi cu locuinte mici vor deveni o amintire. In Romania, nu lipsa terenurilor este o problema, ci aceea a accesului catre acestea.
In Bucuresti, in interiorul centurii, exista un disponibil de terenuri suficient pentru construirea a cel putin 200.000 de locuinte fara sa se incarce prea mult „trama" stradala, considera Asher Lax, managerul de vanzari al Adama, una dintre cele mai mari companii spe­cializate in dezvoltari rezidentiale din Romania. Pana la urma, nu terenurile sau preturile acestora reprezinta o problema pentru piata locuintelor, ci lipsa unui acces catre acestea. In prezent, mare parte din proiectele rezidentiale care se construiesc in interiorul orasului iau locul unor cladiri mai vechi, feno­men observat mai ales in zonele centrale si semicentrale. Aceste constructii incar­ca inutil reteaua stradala, in timp ce suprafete intinse de teren, aflate atat in proprietate publica, cat si privata, se afla in paragina.
Conferinta pe patru roti
Originar din Baia Mare, Asher Lax, a revenit in Romania la mijlocul anilor '90 ca manager intr-o companie specializata in comertul cu cereale. Astazi este direc­torul de vanzari in cadrul Adama, dezvoltator care a devenit parte a unuia din­tre cele mai puternice grupuri imo­biliare din Europa - Immofinanz. Desi este acum manager intr-o echipa care gestioneaza active de cel putin 8,5 mili­arde de euro in zona CEE, nu mica ne-a fost uimirea cand l-am vazut pe Asher Lax urcand la volanul microbuzului care trebuia sa duca grupul de ziaristi la proiectul companiei Adama din Brasov. Intre apelurile telefonice ale diversilor clienti sau subalterni, Asher Lax a condus microbuzul povestind despre scumpetea imobiliara din Israel, despre naivii concetateni care au cumparat sute de hectare de teren arabil in Romania, recomandat ca viitor nou aeroport, si realitatile pietei autohtone de locuinte.
„In comparatie cu Israel, unde terenuri disponibile nu prea sunt, fapt care explica preturile mari in zona imobiliara, in Romania terenuri exista cat cuprinzi cu ochiul", observa Lax. De aceea, din punctul de vedere al ofertei, nu ar trebui sa se repete din nou poves­tea anilor 2007-2008, cand pre­tu­rile au ex­plodat. Atunci, daca stateai sa numeri, vedeai ca la fiecare 100 de oferte de terenuri existau 1-2 potentiali cum­para­tori. Totusi, nebunia a fost mare.
„Persoane fizice din Israel s-au im­prumutat la banci din Israel pentru a face comert cu terenuri in Romania. Cunosc oa­meni care au fost con­vinsi de zvonurile pri­vind viitorul aeroport din sudul Capitalei si au cumparat suprafete intinse in mijlocul pustietatii. Cei care au profitat de naivitatea strainilor au reusit sa vanda zeci si chiar sute de hectare de teren arabil intr-o zona a nimanui. In prezent, majoritatea acestor proprietari continua sa achite note de plata catre bancile de acasa", spune Asher Lax. In aceasta situatie se afla nu doar persoane fizice, ci si mari companii israeliene atrase de mirajul imobiliar romanesc.
Dimri, una dintre cele mai puternice companii din sectorul constructiilor din Israel, trebuia sa inceapa in 2008 cons­tru­irea unui mare ansamblu rezi­dential in zona Prelungirea Ghencea din Bucu­resti. Compania a cumparat terenul, a inceput chiar sa excaveze, insa apoi a venit criza si planurile firmei au fost amanate pe termen nedeterminat.
Apartamente pentru 10.000 de specialisti
Reprezentantul companiei Adama spune ca firma poate construi in pro­iectele sale actuale, fara alte achizitii de terenuri, inca cel putin 10.000 de aparta­mente. „Si asta fara sa luam in calcul terenurile disponibile pentru aceas­ta functie si aflate in pro­prie­tatea Immo­finanz in Romania", spune Asher Lax. „Spre exemplu, Immofinanz are un teren de 6 ha in centrul Braso­vului, unde se poate construi un proiect rezi­dential exclusivist. La fel si in celelalte mari orase ale tarii", declara direc­torul Adama. Acesta spune ca pen­tru dezvol­tator anul 2011 pare sa fie unul foare bun. Vanzarile de aparta­mente in cadrul proiectelor firmei au crescut. In Ploiesti, firma a vandut 10 locuinte de la inceputul anului, fata de numai trei in tot anul trecut. In Bucuresti, dezvol­tatorul mai are aproximativ 147 de apar­tamente de van­zare din circa 650, fiind posibil ca tot acest stoc sa fie epuizat pana la sfar­situl anului. „Cu singu­ranta ca anul viitor vom incepe construirea a cel putin inca doua blocuri aferente fazei de dezvol­tare a ansam­blu­rilor re­ziden­tiale construite in Bucu­resti, altfel vom ra­mane fara obiect de activitate", preci­zeaza Lax. Singurul proiect care merge mai slab este cel din Bacau, unde piata de bunuri de folosinta indelungata si de consum se resimte dupa puternicul recul al remi­terilor din strainatate.
Sistemele de rate la dezvoltatori au fost gandite pentru clientela cu castiguri mari, dar care, din diferite motive, nu vrea sau nu poate sa contracteze impru­muturi bancare. Este si cazul celei mai mari parti a clientelei din orasele Moldo­vei, extrem de activa in anii din urma tocmai datorita volumului mare al remi­terilor de bani din strainatate.
Despre Adama
Adama dezvolta in prezent peste 45 de proiecte rezidentiale si comerciale, insumand milioane de metri patrati de cons­tructii, in Romania, Moldova, Ucrai­na si Turcia. In Romania, Adama a finalizat pana acum peste 1.500 de apar­tamente la Bacau, Ploiesti, Bucu­resti, Brasov si Iasi, numarul de pro­iec­te rezidentiale aflate in diverse faze de realizare fiind de 22.
Despre Immofinanz
In Romania, compania detine un numar de 16 proprietati comerciale (cladiri de birouri, centre comerciale si parcuri logistice) si terenuri in valoare de aproximativ 1 miliard de euro. Cele mai mari proprietati comerciale ale compa­niei sunt Iride Bucuresti (91.600 mp), Polus Center Cluj (60.300 mp), Armo­nia Center Arad (43.300 mp), S-Park Bucuresti (34.200 mp) si Gold Plaza Baia Mare (30.000 mp).
Piaţa chiriilor este cea care nu duce lipsă de clienţi. Sunt apartamente destul de modeste din punct de vedere al dotărilor care se închiriază cu un preţ destul de ridicat, spun consultanţii imobiliari din Târgovişte.
Dacă în sectorul tranzacţiilor de apartamente au mai scăzut preţurile, din cauză că este cererea mai mică, piaţa închirierilor este încă în plină dezvoltare. Târgovişte s-a dezvoltat mult din punct de vedere comercial, s-au deschis supermarket-uri, iar o parte dintre angajaţi nu sunt din oraş ceea ce a dus la creştere a cererii pe piaţa chiriilor. Băncile nu au reluat creditările la capacitate maximă, astfel că cei care nu îşi permit să îşi cumpere o locuinţă - o închiriază.
„Chiria pentru o garsonieră este între 100 şi 150 euro/lună, iar apartamentele de la două camere în sus costă între 200 şi 500 euro/lună, în funcţie de spaţiu, modernizări, dotări şi zonă" declară reprezentantul GalaxyImob.
Centrul este zona favorită a tuturor clienţilor, unde se găsesc apartamente relativ scumpe, pentru că sunt puţine oferte. Cartierul CFR este preferat de clienţi pentru că este o zonă înverzită şi aerisită. Alte zone bine cotate sunt Micro II şi Micro III, unde sunt construcţii relativ noi, după anii '90, totuşi nu sunt atât de căutate precum s-ar fi aşteptat consultanţii imobiliari.


Adauga la favorite
Versiune pentru imprimanta


Informatii agent

Adaugata de: Cagead Intermed | Contact Agent
Telefon: 021.335.88.01 | Mobil: 0744.374.444 | Fax: 021.335.88.27
Adresa webhttp://www.cagead.ro
Detalii: n/a
 


         
 
Sponsor: Cagead   Intermed - Agentie Imobiliara Agentii Imobiliare

 Director Web Romania - Hit10.ro - Adauga si siteul tau