Descriere detaliata: Creşte numărul construcţiilor, dar nu şi piaţa per total. Chiar dacă luna aceasta s-a construit mai mult decât luna trecută, volumul lucrărilor de construcţii este în continuare în scădere, comparativ cu 2010. Din câte arată ultimul studiu al Institutului Național de Statistică (INS), românii se axează mai degrabă pe lucrări de modernizare şi renovare.
Pe piaţa construcţiilor se observă o creştere mică anul acesta: în luna mai, volumul de construcţii a crescut cu 16%, comparativ cu luna aprilie. Lucrurile nu mai arată însă la fel de bine dacă facem o comparaţie de volum în primele cinci luni ale lui 2011, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2010. În acest context se marchează chiar o scădere de trei procente.
Construcțiile de case au crescut cu 9%
Dacă detaliem comportamentul de construcţii al românilor în luna mai, atunci reiese că din totalul activităţilor:
19% - lucrări de întreţinere şi reparaţii curente
18,9% - lucrări de reparaţii capitale
14,2% - lucrări de construcţii noi
Dintre cei care au ales să construiască, s-a simţit mai degrabă un interes pentru segmentul rezidenţial, unde volumul a crescut cu 9%. La construcţiile inginereşti şi la clădirile nerezidenţiale s-au înregistrat scăderi cu 0,8%, respectiv cu 0,4%.
|