Descriere detaliata: Toamna acestui an va fi pentru piaţa mallurilor cea mai bună din ultimii trei ani. Şapte proiecte noi cu o suprafaţă închiriabilă de 300.000 mp se vor deschide în Bucureşti şi în ţară.
Şapte proiecte comerciale de dimensiuni mari se vor deschide până la finalul acestui an în Arad, Oradea, Craiova, Constanţa, Iaşi, Botoşani şi Bucureşti după ce investitorii din piaţa mallurilor au revenit puternic, atraşi de reluarea planurilor de expansiune ale retailerilor internaţionali.
În primii doi ani de criză dezvoltarea centrelor comerciale s-a oprit brusc, dar pe finalul acestui an se poate vorbi chiar de efervescenţă, ţinând cont că pe piaţă ar urma să fie lansate proiecte cu o suprafaţă închiriabilă de circa 300.000 de metri pătraţi, în urma unor investiţii cumulate de circa jumătate de miliard de euro.
Cele mai mari proiecte vor fi deschise în Craiova, Constanţa şi Iaşi, în timp ce în Bucureşti va fi deschisă prima etapă a parcului comercial Colosseum de pe Şoseaua Chitilei, respectiv magazinele Leroy Merlin şi Carrefour, cu o mică galerie comercială.
Criza a provocat închideri de centre comerciale, unele au intrat în insolvenţă sau chiar în faliment. Acest lucru a determinat însă dezvoltatorii care merg înainte cu construirea de malluri să lucreze mai mult la procesul de preînchiriere, astfel că majoritatea proiectelor propuse pentru toamna acestui an au deja spaţiile ocupate în proporţie de 80-90% de către retaileri puternici precum Auchan, Carrefour, Cora, Inditex, H&M sau C&A. Investiţia într-o serie dintre aceste proiecte este pe deplin justificată, cum este cazul centrului comercial din Craiova, unde pe platforma Electroputere va fi realizat primul mall din oraş.
În Arad sau Oradea, în schimb, unde vor fi deschise mallurile Galleria şi Oradea Shopping City, competiţia va fi acerbă, în condiţiile în care în aceste oraşe există deja proiecte comerciale. Constanţa şi Iaşi sunt considerate, după Bucureşti, două dintre cele mai bune oraşe pentru malluri, astfel că dezvoltarea noilor proiecte Maritimo şi Palas nu este tocmai o surpriză.
Prin intermediul mallurilor din România sunt vândute în prezent produse de circa două-trei miliarde anual, în timp ce veniturile din chirii ale proprietarilor depăşesc 300 de milioane de euro.
O serie de malluri care ar urma să fie deschise până la sfârşitul acestui an au deja liste de chiriaşi pe care în perioada de boom imobiliar nu ar fi reuşit să le realizeze, ţinând cont că giganţii din retailul vestimentar Inditex, H&M, C&A sau New Yorker fie nu erau la fel de agresivi în expansiune la acea vreme din cauza chiriilor ridicate, fie nici nu erau încă în piaţă.
Cine începe "balul deschiderilor" şi cu ce chiriaşi?
Luna septembrie va aduce două inaugurări importante în Bucureşti, şi anume primul magazin din cadrul parcului comercial Colosseum din Chitila - unitatea de bricolaj a francezilor de la Leroy Merlin, în 15 septembrie -, respectiv extensia mallului Băneasa Shopping City care va cuprinde din 23 septembrie un cinematograf multiplex cu 13 săli.
A doua etapă a proiectului Colosseum ar trebui deschisă în 18 octombrie, Carrefour fiind cel mai important chiriaş al acestei faze de dezvoltare.
Primul mall al toamnei deschis în afara Bucureştiului va fi cel din Arad, proiectul Galleria având stabilită data inaugurării pentru 6 octombrie, iar lista viitorilor chiriaşi este formată din Cora, Flanco, Inditex, Mango, Pure Fitness şi Cinema City. GTC a anunţat un grad de preînchiriere de 99% pentru proiectul cu o suprafaţă închiriabilă de 33.000 de metri pătraţi, al cărui principal competitor va fi Atrium Center.
La sfârşitul lunii octombrie, mai exact pe 28, austriecii de la Immofinanz vor deschide proiectul Maritimo din Constanţa, un mall de 50.000 de metri pătraţi al cărui grad de preînchiriere este de asemenea de circa 90%.
Austriecii au vândut spaţiul hipermarketului către compania Auchan, dar au reuşit să-i atragă în calitate de chiriaşi pe cei mai activi retaileri de îmbrăcăminte - Zara, H&M, C&A şi New Yorker -, precum şi pe germanii de la Peek & Cloppenburg, care vor deschide după patru ani de la intrarea pe piaţă al doilea magazin din România.
Maritimo va avea şi un multiplex şi un centru de fitness, iar principalii competitori vor fi centrele comerciale City Park şi TOM, două proiecte cu vânzări bune în oraş.
Pentru noiembrie prima confirmare vine dinspre Botoşani, unde la jumătatea lunii va fi deschis proiectul European Retail Park, format dintr-un hipermarket Carrefour de 9.500 de metri pătraţi şi o galerie comercială de 5.500 de metri pătraţi cu Domo, New Yorker, Leonardo sau Orsay.
Tot în noiembrie ar trebui deschis şi mallul Electroputere din Craiova, pentru care însă dezvoltatorii nu au avansat până în prezent o dată exactă.
Proiectul a fost ocupat peste 90% cu o serie dintre cei mai puternici chiriaşi de pe piaţă, pe lângă Zara, H&M, C&A şi New Yorker, printre viitoarele magazine ale mallului de 71.000 de metri pătraţi numărându-se şi Decathlon, Kiabi, Waikiki sau Elvila, în timp ce ancoră de food va fi un hipermarket Auchan.
În ceea ce priveşte proiectele Oradea Shopping City şi Palas Iaşi, dezvoltatorii menţin ca termen prevăzut pentru deschidere anul 2011, dar de asemenea nu au precizat până în prezent date exacte.
Iulian Dascălu, dezvoltatorul Palas Iaşi, spune că data deschiderii mallului din spatele Palatului Culturii din Iaşi va fi anunţată la sfârşitul lunii septembrie, în timp ce reprezentanţii Oradea Shopping City, mall aflat în portofoliul lui Gabriel Popoviciu, mizează încă pe 2011.
Cât de importantă este respectarea termenelor? În condiţiile în care decembrie este cea mai bună lună pentru cumpărături, în timp ce ianuarie şi februarie sunt printre cele mai slabe, deschiderea unui mall cu câteva săptămâni înainte de Crăciun poate reprezenta vânzări de 5-10 milioane de euro pentru retaileri. Ţinând cont însă că cinci dintre mallurile aflate în lucru erau programate la un moment dat pentru deschidere şi în 2010, nu este exclus să apară noi amânări.
|